Șase luni de la proteste din 10 august! Sute de răniți, niciun vinovat

Protest 10 august 2018 
Protest 10 august 2018 

Șase luni, sute de răniți, niciun vinovat. S-a scurs deja o jumătate de an de la violențele care au făcut din mitingul Diasporei una dintre cele mai dure manifestații din ultimii ani. Șefii Jandarmeriei au fost puși sub acuzare, iar procurorii au audiat peste o mie de persoane. Chiar și așa, ancheta nu a fost finalizată până la acest moment. 



Mitingul din 10 august 2018 va rămâne, în mod cert, în memoria românilor. În urma intervenției în forță a jandarmilor a fost deschis un dosar penal. În această anchetă, procurorii militari au audiat 1.180 de martori şi 560 de victime. Mulţi dintre protestatari au adus şi certificate medico-legale pentru a dovedi rănile suferite în seara de 10 august.

Anchetatorii au vizionat imagini care au surprins intervenţia forţelor de ordine. Cât despre lacrimogene, anchetatorii încă încearcă să afle ce conțin, după ce manifestanții au ajuns la urgențe.

La fiecare apariție televizată, Carmen Dan susține că vrea aflarea adevărului. 

Carmen Dan nu a fost încă citată să dea explicații în fața procurorilor. Dar subordonații ei, șefii Jandarmeriei la acea vreme, au fost puși sub acuzare. Este vorba despre Ionuţ Cătălin Sindile, Sebastian Cucoş şi Laurenţiu Cazan. Alături de ei, și un fost secretar de stat din Ministerul Afacerilor Interne. 



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?