Guvernul dă lovitura la pensiile românilor. Contribuțiile la Pilonul II se suspendă din iulie

Contribuțiile la Pilonul II de pensii se suspendă, potrivit unui proiect oficial. Măsura întră în vigoare de la 1 iulie 2018 și va fi valabilă până la sfârșitul anului. 



Guvernul vrea să îngroape de tot Pilonul II de pensii. Programul legislativ al Guvernului pentru anul acesta include suspendarea contribuțiilor între 1 iulie și 31 decembrie 2018.

Un proiect de lege în acest sens prevede că procentul de 3,7% din salariul brut al celor 7 milioane de contributori se va duce de acum înainte în bugetul statului. Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, susține, însă, că nu își va da acordul pentru un astfel de proiect.

Potrivit documentului, contribuţiile CAS (respectiv contribuţiile de asigurări sociale aferente pensiei) „sunt încasate integral la buget”, cu „suspendarea contribuţiilor în perioada 1.07 - 31.12.2018”. În prezent, din sumele CAS pentru Pilonul I (sistemul pensiilor administrate de stat) se direcţionează automat 3,7% către Pilonul II.

O altă prevedere a proiectului citat este că se va stabili o „contribuţie a angajatului în suma fixă de 84 de lei în primul an”, contribuţie care „creşte anual până la 125 de lei în anul 5” şi va fi „dedusă din impozitul pe venit”.

Totodată, va exista şi o contribuţie a angajatorului „egală cu a angajatului şi dedusă din impozitul pe profit în funcţie de mărimea companiei (50, 25, 10 angajaţi)”, se mai arată în documentul guvernamental.

Propunerea vine în condiţiile în care, începând din ianuarie 2018, contribuţiile de asigurări sociale (atât cele pentru pensii, cât şi cele pentru sănătate şi şomaj) au fost transferate integral de la angajator în sarcina angajatului. Angajatorul se mai ocupă, în continuare, doar de formalităţile contabile de reţinere şi plată a CAS, având de achitat doar o contribuţie la fondul de garantare a creanţelor salariale, de 0,25% din fondul propriu de salarii al companiei.

Ultimele referiri la Pilonil II de pensii au stârnit o serie de controverse, pentru că neoficial s-a spus că acest sistem ori va fi „desfiinţat”, ori ar urma să nu mai primească - de la Pilonul I - contribuţiile stabilite prin lege. Aceste contribuţii au scăzut de la 5,1% în 2017 la 3,7% în 2018, în condiţiile în care pentru 2018 erau prevăzute să crească la 6%. Iată că în noul program legislativ este prevăzută suspendarea acestor contribuţii în perioada 1 iulie - 31 decembrie 2018.

Lia Olguța Vasilescu, spune că propunerea trebuie să ajungă și pe la Ministerul Muncii, de care nu va trece.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

0 0
Iulian Tecu
20 May 20:20
O hotie marca PSD! De fapt forteaza atragerea mai multor fonduri la contributii, pentru ca nu ajung banii pentru maririle elucubrante de pensii si unele salarii. E momentul actiunii pentru ca altfel banii fiecaruia dintre noi vor fi cheltuite astazi de profesionistul guvern VASILICA!
Răspunde
0 0
Bogdan
20 May 19:18
Am sa dau statul in judecata pentru a-mi recupera banii care i-am contrubuit la pensii in 12 ani de munca in Romania. Este improbabil ca in anul 2050 cand imi va veni varsta de pensionare, sistemul sa mai aiba banii necesari pentru a-mi plati pensie. Este o imposibilitate matematica. Populatia va scadea la 14 milioane in pana atunci, iar contributiile angajatiilor in acel moment nu vor putea acoperi nici cheltuielile de baza cu functionarea statului. Practic, contributia actuala la sistemul de stat de pensii este inutila si va fi inutilizabila in viitor pentru generatia tanara de acum care asteapta o pensie in viitorul indepartat
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?