Liderul separatist catalan Carles Puigdemont cere Madridului să-i permită revenirea în Spania

Fostul şef al executivului catalan Carles Puigdemont i-a solicitat sâmbătă guvernului spaniol să îi permită să revină în Spania astfel încât el să poată fi prezent la sesiunea inaugurală a noului parlament al regiunii Catalonia, din 23 ianuarie.



Puigdemont, care a condus executivul regional din Catalonia până în octombrie şi riscă să fie arestat în Spania pentru rolul jucat în organizarea referendumului ilegal privind independenţa şi proclamarea republicii catalane, se află în prezent într-un autoexil în Belgia, scrie agerpres.ro.

''Vreau să revin în Catalonia cât mai curând posibil. Aş dori să mă întorc chiar acum. Ar fi o veste bună pentru Spania'', a spus Carles Puigdemont într-un interviu pentru Reuters.

''Sunt preşedintele guvernului regional şi voi rămâne preşedinte (al executivului catalan, nr.) dacă statul spaniol respectă rezultatele votului'', a adăugat liderul separatist catalan.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?